post concertum

Pianul deschis, proptit la marginea scenei, îl răscolea aseară pe Ceaikovski. În spatele lui, suit pe piedestal, stătea înghesuit un dirijor fără frac.

Din cupola Ateneului picura pe lângă sânii rotunzi și prăfuiți ai muzelor o lumină albă care învăluia capetele cărunte și inerte ale auditoriului. Privită prin ochii lui Ferdinand sau ai lui Traian, țintuiți pe frescă, probabil că sala părea un păienjeniș dens.

Pe când viorile îl prinseră mai bine în vârtej pe Ceaikovski, o cucoană costelivă intră în sală pe ușa din mijloc, înaintează hotărâtă pe culoar și constată iritată că o doamnă căruntă în pulover galben se așezase pe locul ei.

Îi flutură biletul cu subînțeles prin fața ochilor și doamna în pulover galben se ridică și se îndreaptă spre ieșire, făcându-i loc cucoanei.

Aș fi vrut să zic că e prea mic Ateneul, dar poate că nu e. Istoria noastră n-ar umple o frescă mai mare care să înconjoare sala, educația noastră nu ne permite încă să stăm împreună într-o sală de spectacole mai mare fără să o transformăm în stadion, iar frumosul pentru noi se întâmplă în altă parte. Păcat de acel contrabasist din margine, care, cu un pas mai la stânga, ar fi pierdut contactul cu scena și cu primăvara lui Stravinski.

postare de casa noua

de 20 de zile stau singura. da, numar zilele, atat de important e pentru mine ca m-am mutat la casa mea. insa despre asta va povestesc alta data. acum, despre fete si calorifere. in a doua zi dupa mutare mi s-a intepenit geamul de la baie.  e un geam mic, patrat, sus cam deasupra cazii, de care m-am bucurat pentru ca mereu aveam impresia la fostul apartament ca nu e bine aerisita baia. buun, s-a intepenit si nu-l mai puteam deschide. din reflex- ca orice fata lu' tata care nu are boyfriend - l-am sunat, ei bine, pe tata - sa vina si sa-i faca ceva, adica sa-l repare. care mi-a spus cu un calm desavarsit: "ei, e din cauza schimbarilor de temperatura, afara e frig si inauntru e cald. asteapta sa vina primavara si isi revine sigur". wtf? buuun, in asteptarea primaverii aducatoare de aer proaspat, intr-o noapte aud un POC! destul de consistent. de dimineata observ ca in bucatarie caloriferul se desprinsese de pe suportul care-l tinea de perete si era sustinut doar de tevi. prima data m-am gandit sa opresc robinetul, in caz ca cedeaza toata sandramaua sa nu risc o inundatie serioasa si fierbinte. desigur, fiind fata lu' tata total atehnica, nu stiam cum se inchide un robinet de calorifer, sau orice alt robinet in afara de cel de la chiuveta. dar bine ca google le stie pe toate (data viitoare va zic despre cum am invatat de pe youtube sa desfac sticla de vin cu tirbusonul). dupa job (timp in care asteptam din clipa in clipa sa ma sune vecina de sub mine disperata ca mi s-a spart caloriferul si i-am inundat si ei bucataria) ajung acasa si imi dau seama ca se inclinase si mai mult  intr-o parte. vine apoi Adina la mine, care are mai multa experienta de trait pe cont propriu ca mine si probabil ca a dezvoltat abilitati tehnice de nevoie. decidem impreuna ca cel mai sigur ar fi sa proptim caloriferul jos cu cateva carti bagate sub el. am sacrificat un dictionar Longman, un dictionar Penguin, un DEX al limbii sarbe, dictionare ro-en si en-ro si, pt ca era prima la indemana, o carte de interviuri cu Alexandru Paleologu. moment in care m-am simtit mandra ca am gasit o utilitate foarte practica pentru cartile mele. de dimineata am facut poze caloriferului cu telefonul si am atacat cateva magazine cu instalatii, in speranta ca voi gasi de cumparat si inlocuit suportul cu pricina. mi s-a spus ca sunt custom made si ca trebuie inlocuit tot sistemul de incalzire din bucatarie. drept pentru care Paleologu o sa stea mult si bine sub calorifer.

Nu le știu pe toate, dar poate că în viață există două feluri de oameni. Unii cărora le place să se cațere, altora cărora le place să urce pe alături. Eu cred că fac parte din a doua categorie. Și când o fi să mor, vreau ca la pomană să fie open bar. La playlist încă mai lucrez.

NOI 3

Preiau asupra mea povara primului post. Nu m-a rugat nimeni, ştiu. Dar aşa fac eu - ca să am cu ce să scot ochii apoi. Din subconştient, desigur. Dar destul despre mine. Aici suntem noi. Şi exact despre asta voi scrie acum, despre cine suntem noi şi ce credem că facem aici.

Suntem 3 personaje care ca şi orice român au păreri, au chestii de zis, au frustrări care trebuie exprimate şi exorcizate, sunt martori la diferite întâmplări, uneori fac poze, suntem care mai de care şi simţim nevoia să exteriorizăm asta în scris, aici. În cazul în care nu vom vorbi noi între noi, şi ceea ce vom cvasi-abera aici va fi auzit de cineva, atunci eu consider că acest side-project îşi va împlini scopul.

Atât de la mine.

B. et co.




P.S. poza asta e făcută de V, un apus de banat. Mie îmi place tare mult aşa că am furat-o, am folosit-o fără permisiunea ei.